Centrul de Investigatii Media a descoperit mai multe cazuri clare de plagiat in mediul universitar. Este vorba de zeci de lucrari de diploma ale absolventilor Facultatii de Medicina Dentara din cadrul Universitatii "Carol Davila" din Bucuresti. Mai grav este ca lucrarile cu pricina apartin unor studenti care l-au avut ca profesor coordonator pe actualul decan al facultatii, profesorul Alexandru Bucur.
Conform CV-ului sau oficial, postat pe site-ul Colegiului Medicilor Dentisti din Romania, al carui vicepresedinte este, profesorul Alexandru Bucur, indrumatorul studentilor care s-au plagiat unii pe altii, este expert evaluator al Consiliului National al Cercetării Ştiintifice din Învătământul Superior din cadrul Ministerului Educatiei, dar si expert evaluator al Agentiei Române de Asigurare a Calitătii în Învătământul Superior. In plus, profesorul Bucur este, conform aceluiasi site, si preşedintele Comisiei Profesional-Ştiintifice şi Învătământ Postuniversitar, este seful Catedrei de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială a Universitătii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", seful Sectiei Clinice Universitare de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială a Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Prof. Dr. Dan Theodorescu" din Bucureşti si este conducător de doctorate din 2006.
Primul caz suspect de plagiat pe care vi-l prezentam astazi dateaza din anii 2007-2011. Seria de lucrari copiate a inceput in anii 2007-2008, cand studentii Balazadeh Farshad si, respectiv, Orania Calesu si-au predat lucrarile de diploma. Cele doua teze au acelasi titlu, "Tratamentul chirurgical al prognatismului mandibular anatomic" si sunt aproape identice, diferenta constand in aceea ca Orania Calesu prezinta mai multe cazuri clinice. Concluziile celor doua lucrari sint si ele identice.
O analiza comparativa arata ca lucrarea lui Balazadeh Farshad, care are 98 de pagini si este inregistrata la Biblioteca Centrala a Institutului Medico-Farmaceutic Bucuresti cu numarul 1751464, are 91 de pagini comune cu cea a Oraniei Calesu, de 102 pagini, inregistrata in biblioteca sub numarul 1751691.
In 2009 si 2010, absolventii Oprisan Mikaela Marilena si, respectiv, Ceausu Florin isi fac si ei lucrarile de diploma sub coordonarea aceluiasi profesor Alexandru Bucur. Cele doua lucrari au exact acelasi numar de pagini, acelasi titlu, "Principii de tratament chirurgical in prognatismul mandibular sever", si sint complet identice.
Chiar daca titlul folosit de Oprisan si Ceausu difera putin de cel folosit in 2007 si 2008 de Balazadeh Farshad si Orania Calesu, lucrarile sint foarte putin diferite. Centrul de Investigatii Media a facut o analiza comparativa si a ajuns la concluzia ca cel putin 90 de pagini se regasesc in toate cele patru lucrari conduse de profesorul Bucur. Chiar si concluziile lucrarilor, care ar fi trebuit, teoretic, sa difere, sint identice in toate cele patru teze.
Plagiatul a mers pana acolo incat, in aceiasi ani 2009-2010, alti doi absolventi depun lucrari de diploma identice: Rusen Alex si, respectiv, Laura Olariu. Lucrarile lor, cu acelasi titlu, "Interdisciplinaritatea in tratamentul chirurgical al anomaliilor dento-maxilare severe", au 101 si, respectiv, 102 pagini. Cel putin 90 dintre acestea se regasesc insa si in celelalte patru lucrari facute sub indrumarea aceluiasi profesor Bucur.
S-a ajuns astfel la situatia in care, atat in 2009 cat si in 2010, profesorul Alexandru Bucur a fost indrumator de lucrare de diploma pentru cate doi studenti care au avut, in aceeasi sesiune de examene, lucrari aproape identice: Rusen Alex si Oprisan Mikaela in 2009 si Ceausu Florin si Olariu Laura in 2010. In cazul Rusen - Oprisan, lucrarile au fost inregistrate atat in examen cat si in biblioteca sub numere foarte apropiate: 80/2009 si, respectiv, 94/2009 pentru sesiunea de examene si 1751840 si, respectiv, 1751854 in biblioteca.
O a saptea lucrare de diploma identificata de Centrul de Investigatii Media a fost facuta de Daoud Raisa in 2011, sub indrumarea aceluiasi profesor Bucur. Lucrarea este mult mai mica decat celelalte sase, avand doar 60 de pagini. Chiar ii lipsesc anumite capitole care se regasesc in celelalte, si aceasta lucrare, cu titlul "Metode de planificare a interventiilor chirurgicale in anomaliile dento-maxilare severe", are aproximativ 50 de pagini comune cu celelalte. Inclusiv unul dintre cazurile clinice prezentate in fotografii de Raisa Daoud se regaseste chiar si in lucrarea din 2007 a lui Balazadeh Farshad. Pentru a incerca sa evite reproducerea la indigo, Daoud Raisa a adaugat la varsta pacientei prezentate in lucrare cativa, chiar daca, evident, intr-o astfel de lucrare nu conteaza varsta la zi a pacientului ci varsta la momentul prezentarii pentru tratament.
Un alt caz de lucrare de diploma plagiata s-a petrecut in 2010, cand Hussein Mohssen depune teza cu titlul "Posibilitati terapeutice actuale in fracturile latero-faciale". Lucrarea are exact acelasi titlu si continut suta la suta identic cu teza depusa de Abdalla Kabha un mai devreme, in 2009. Ambele lucrari au fost facute sub coordonarea profesorului doctor Alexandru Bucur.
Un alt caz este cel al lucrarilor studentilor Akil Ramzi, absolvent in 2007, si Sari Jaber, in 2008. Teza primului se numeste "Aspecte de iatrogenie in extractia dentara", in timp ce a doua lucrare are titlul "Elemente de iatrogenie in extractia dentara". In afara de cuvantul schimbat in titlu, cea de-a doua teza mai are in plus o referinta bibliografica, in rest continutul fiind identic. Teza lui Akil Ramzi a fost coordonata de asistentul lui Bucur, cadrul didactic universitar Octavian Dinca, in vreme ce teza lui Sari Jaber a fost coordonata chiar de profesorul Bucur. Adica profesorul si-a plagiat asistentul.
Centrul de Investigatii Media este in posesia tuturor documentelor la care se face referire in acest text. Unele pagini din lucrarile identificate ca fiind posibil plagiate au fost alese la intamplare si scanate. Pot fi consultate in galeria care insoteste acest text.
In zilele urmatoare Centrul de Investigatii Media va prezenta alte cateva cazuri de lucrari de diploma suspecte de plagiat care-l au ca indrumator pe acelasi profesor Bucur.
Conform Legii Educatiei Nationale, indrumătorii lucrărilor de licență, de diplomă, de disertație și de doctorat "răspund în solidar cu autorii acestora de asigurarea originalității conținutului acestora. Evident, prin aceasta lege este interzisă comercializarea de lucrări științifice în vederea facilitării falsificării de către cumpărător a calității de autor al unei lucrări de licență. Aceeasi lege prevede, la articolul 146, ca rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedește că s-a obținut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică și deontologie universitară.
Codul de etica si deontologie al UMF Carol Davila prevede ca membrilor comunităţii universitare le este interzisă orice formă de fraudă intelectuală cum ar fi plagiatul total sau parţial, copiatul la examene şi concursuri, însusirea lucrărilor altor persoane (inclusiv de pe internet), tentativele de corupere şi frauda, substituirea lucrărilor şi a persoanelor examinate, însusirea rezultatelor cercetărilor altor persoane. "Este considerată plagiat prezentarea unui citat (text bloc dintr-un material străin) fără utilizarea indicilor care semnalează în mod convenţional prezenţa unei citări (ghilimele, litere cursive, paragrafe distincte indentate), mai prevede respectivul cod de etica.
Nu exista o lege care sa prevada exact cat anume dintr-o lucrare de diploma trebuie sa fie continut original al autorului si cat poate el cita din lucrari de specialitate, insa in ordinul ministrului Educatiei nr. 3.271 din februarie 2012 se precizeaza clar ca, in cazul lucrărilor care cuprind cercetări personale, structura materialului va fi o treime "stadiul cunoaşterii" şi doua treimi "partea personală". "Din partea personală se vor dezvolta subcapitolele de discuţii şi conluzii", precizeaza actul normativ citat.
Contactat de Centrul de Investigatii Media, profesorul Alexandru Bucur, in prezent decanul Facultatii de Medicina Dentara si coordonatorul lucrarilor la care ne referim, a raspuns ca si in cazul in care originalele lucrarilor confirma aceasta situatie nu i se pare nimic in neregula.
"In acei ani opera legea veche, care avea anumite cutume. Daca apar asemanari izbitoare intre lucrari poate fi, pe de-o parte, o culpa a secretarului stiintific, iar pe de alta parte o manifestare a acestei cutume de a face lucrari de diploma. Exista insa si posibilitatea in care oricine vine la biblioteca si schimba lucrarile originale cu un continut anume, pentru a induce ideea unei similitudini si pentru a-si proba astfel o acuzatie", a spus profesorul Bucur.
El a mai aratat ca aceasta "cutuma" de a copia lucrarile de diploma de la un an la altul a disparut odata cu aparitia noii legi a educatiei, care are prevederi exprese in aceasta materie. "La acel moment aceasta lege nu opera, iar lucrarile, din cate imi spuneti, respecta legislatia in vigoare la acel moment", a spus Bucur.
Intrebat daca i se pare in regula posibilitatea ca o anumita lucrare de diploma - document public dar cu un statut aparte, macar doar pentru ca exista obligatia de a fi pastrat intact timp de cinci ani de la absolvire - sa fie schimbata in biblioteca, Bucur a raspuns: "Asa cum dumneavoastra ati avut acces la ele poate avea oricine. Nu am garantia ca nu au fost schimbate. Ce e greu sa schimbi niste coperti si sa copiezi un numar de inregistrare".
"Daca luati bazele de date ale altor facultati veti gasi peste tot situatii asemanatoare, a fost, asa cum v-am spus, o cutuma pe care legea a schimbat-o. Insa inainte de aparitia noii legi nu era nimic in neregula sa faci cercetari care sa fie asemanatoare", a conchis profesorul Bucur.
Decanul facultatii de stomatologie in perioada in care lucrarile enumerate mai sus au fost depuse, profesorul Dragos Stanciu, a declarat Centrului de Investigatii Media ca, din punctul sau de vedere, vinovati intr-o atare situatie ar fi indrumatorul lucrarii, deopotriva cu studentul, dar si secretarul stiintific de atunci al Facultatii, profesorul Victoor Nimigean. Stanciu a spus ca el, in calitate de decan, i-a trasat in mod explicit lui Nimigean sarcina de a verifica originalitatea lucrarilor de diploma. "Decanul nu le poate face pe toate", a spus Stanciu.
El a atras atentia si asupra posibilitatii ca lucrarile de diploma originale, folosite de absolventi la examenele din acei ani, sa fi fost inlocuite din biblioteca "de cineva rau intentionat, care doreste sa faca rau institutiei".
L-am intrebat pe profesorul Stanciu de ce lucrarile din biblioteca nu sint insotite si de referatele intocmite de indrumatori, referate care ar fi o garantie ca lucrarile sint chiar cele folosite de student la examen, si nu unele schimbate in biblioteca intre timp. Raspunsul lui a fost ca este, probabil, o culpa a bibliotecarelor angajate de UMF.
Totusi, Stanciu si-a amintit de un caz de plagiat la lucrari de diploma, descoperit si sanctionat de facultate in mandatul sau. "Coordonatorul lucrarii a ramas fara dreptul de a mai indruma studenti, iar studentul plagiator a repetat anul universitar. Nu stiu ce documente aveti dumneavoastra, de aceea as dori sa le vad inainte de a ma pronunta", a spus profesorul Stanciu.
Secretar stiintific al facultatii in acei ani a fost profesorul Victor Nimigean. Contactat de Centrul de Investigatii Media, acesta a declarat ca au mai fost, de-a lungul ultimilor ani, diferite acuzatii de nereguli in cazul lucrarilor de diploma, insa nicio ancheta nu a fost in masura sa confirme suspiciunile. "Nu stiu despre ce lucrari vorbiti, nu stiu ce documente aveti. Va rog sa-mi permiteti sa imi exprim un punct de vedere doar dupa ce le voi vedea si consulta", a spus Nimigean. Acesta a tinut totusi sa-i raspunda lui Stanciu si sa precizeze ca, din punctul sau de vedere, intre atributiile secretarului stiintific al unei facultati nu se regaseste si verificarea autenticitatii lucrarilor de diploma.
https://www.investigatiimedia.ro/investigatii/zeci-de-lucrari-de-diploma-identice-la-facultatea-de-stomatologie-din-bucuresti-indrumator-al-studentilor-a-fost-actualul-decan-care-este-si-vicepresedinte-la-comisia-de-medicina-dentara-din-consiliul-national-de-atestare-a-titlurilor-diplomelor-s#sigProIddc67859360