De ani de zile deja, angajații Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), mai precis cei de la „Executări silite - cazuri speciale”, fac, odată la câteva luni, o muncă de Meșterul Manole, care consumă timp de lucru și mulți bani de la buget. Obiectivul? Unul improbabil: acela de a vinde două proprietăți cvasi-imposibil de vândut.

Este vorba despre două case care, formal, în acte, nu există, dar care sunt ocupate de două persoane cunoscute drept lideri ai comunității rome din Sintești. Cei doi proprietari au de dat mulți bani statului, parte din ei proveniți din infracțiuni pentru care au fost condamnați definitiv, parte din taxe neplătite. 

Însă oamenii stau liniștiți alături de familiile lor în casele care ar trebui să le fie vândute de ANAF. Dincolo de scepticismul vânzătorilor de la ANAF, care chiar descurajează orice potențial cumpărător, chiar cei de la primăria din localitate sfătuiesc, prietenește, orice posibil doritor să fugă „din Zlătari”.

Pozând drept potențial cumpărător, un reporter al Centrului de Investigații Media (CIM) a testat pașii unei posibile cumpărări pentru bunurile scoase la vânzare.

Dincolo de procedurile cerute de lege - între altele evaluarea bunurilor, vizionarea lor sau licitația - ne-am lovit de un zid al resemnării statului în fața unei realități pe care pur și simplu nu o controlează. 

Scopul ultim al muncii în zadar a ANAF la Sintești este ceva ce din ce în ce mai mulți români așteaptă: recuperarea prejudiciilor de la cei care încalcă legea.

Misiune imposibilă.

(Foto: captură video camera ascunsă CIM)

Scena 1. Hârtiile

Avem următoarele date: în 23 ianuarie 2020, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a scos la licitație, pentru a nu-știu-câta oară deja, două case și două terenuri aparținând unor proprietari diferiți, condamnați, între multe altele, într-un proces de fraudă fiscală, scopul final fiind recuperarea unui prejudiciu în valoare de câteva sute de mii de euro adus statului român, prejudiciu stabilit printr-o hotărâre judecătorească definitivă. 

Două licitații sunt anunțate public, câteva zile mai târziu, în 6 februarie 2020, pe site-ul ANAF.

(Foto: CIM)  

Procedurile se desfășoară prin „Serviciul de executări silite - cazuri speciale” București din cadrul Direcției generale de executări silite a ANAF. Data de vizionare a imobilelor este programată pentru 12 febaruarie 2020, cei intersați urmând a se programa telefonic la un număr pus la dispoziție în anunțurile de licitație.

Este deja a patra strigare pentru cele două case și două terenuri. Nimeni nu le-a vrut. 

Primul caz: se scot la licitație un teren în suprafață de 1.499 de metri pătrați amplasat în satul Sintești, comuna Vidra, Strada Principală, Nr. 433, județul Ilfov, precum și o construcție de pe acest teren. O casă ridicată fără autorizație de construcție, neintabulată în cartea funciară, având o suprafață construită desfășurată de „doar” 988 de metri pătrați.

Prețul de pornire al licitației: 923.000 lei, fără TVA. Debitor: Mihai Stan. 

Al doilea caz: se scot la licitație un teren intravilan amplasat în satul Sintești, comuna Vidra, Nr. 392, în suprafață de 1.045 de metri pătrați, precum și „clădirea rezidențială” P+etaj, având patru camere, o bucătărie, o baie și holuri.

Prețul de pornire al licitației: 399.400 de lei. Debitor: Mihai Toma. 

Cele două licitații sunt programate pentru data de 18 februarie 2020, iar cei interesați să se înscrie trebuie să facă dovada taxei de participare, achitând 10% din valoarea prețului de pornire. 

Bunurile au fost scoase la licitație, așa cum este sepcificat în anunțurile postate pe site-ul ANAF, în baza Legii 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Se invocă Articolul 250 (2), care face referire la vânzarea bunurilor sechestrate la licitație: „Publicitatea vânzării se realizează prin afișarea anunțului privind vânzarea la sediul organului de executare silită, al primăriei în a cărei rază teritorială se află bunurile sechestrate, la sediul și domiciliul debitorului, la locul vânzării, dacă acesta este altul decât cel unde se află bunurile sechestrate, pe imobilul scos la vânzare, în cazul vânzării bunurilor imobile, și prin anunțuri într-un cotidian național de largă circulație, într-un cotidian local, în pagina de internet sau, după caz, în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și prin alte modalități prevăzute de lege”.

Scena 2. Descurajarea clientului, varianta ANAF

Centrul de Investigații Media (CIM) a testat, în locul unui potențal client, cum se străduiesc autoritățile să recupereze, în folosul statului român, prejudicii însemnate. Recuperarea prejudiciilor. Un subiect care a scandalizat, nu o dată, opinia publică, și care reflectă impotența Statului de a aduce înapoi, în vistieria sa, banii de la cei care „vandalizează” bugetul public. 

Un jurnalist al CIM, care s-a recomandat la ANAF drept un potențial client pentru proprietățile din Sintești, a urmat, așadar, primii pași specificați în cele două anunțuri de licitație, pentru a vedea despre ce proprietăți este vorba, precum și cum își vinde ANAF „marfa”, astfel încât, în final, să-și poată recupera Statul banii pierduți. Ce a ieșit? Treaba merge strună. Pe hârtie. 

În realitate, proprietățile sunt aproape imposibil de vândut. Angajații ANAF încearcă, în primă fază, o descurajare totală, Posibil chiar ilegală, a potențialor clienți.

Pentru că proprietarii - cărora bunurile nu le-au fost de facto confiscate, dar li se vând în regim forțat de FISC pentru recuperarea prejudiciilor - n-au absolut niciun gând să se mute.

Și, cel mai probabil, nici nu vor fi nevoiți să se mute, pentru că de fapt nu va cumpăra nimeni.

Autoritățile locale - Primăria Vidra, în cazul nostru - este o simplă anexă, fără rol de decizie în povestea noastră, dar mai sapă și ea puțin la capitolul „descurajarea clientului”. Spre deosebire de ANAF, angajații Primăriei, care nu au în sarcină să recupereze banii statului pe spețele de mai sus, îți spun doar omenește să-ți vezi de treabă.

Aici, în Sintești, nu e de cumpărat proprietăți. Nu e de mutat. Este o comunitate de romi.  

Recuperarea prejudiciilor? Să vedem. 

Prima încercare

În 10 februarie 2020, dimineața, potențialul „client” pentru casele din Sintești, de fapt un reporter CIM, sună la numărul de telefon indicat de ANAF în anunțurile de licitație și spune că este interesat de cele două proprietăți. Vrea să facă o vizionare a caselor scoase la vânzare la data stabilită de ANAF: 12 februarie. 

La capătul celălalt al firului, Florin Turcu, angajat al ANAF. Prima discuție nu este prea lămuritoare. Angajata care se ocupă de dosarele menționate este în concediu, dar revine a doua zi. Informațiile nu ni le poate da decât ea. 

Florin Turcu (angajat ANAF): A, bun, atunci vreți să le vizionați. Vă notez undeva numele, numărul de telefon și ne auzim la un telefon cu o zi înainte. 

„Clientul” (reporterul CIM): Adică mâine. 

Florin Turcu (angajat ANAF): Bun, eu o să-mi notez datele dumneavoastră. Mâine dimineață, începând cu ora 10.00, când vine colega la serviciu, nu știu dacă mai sunt și alte persoane interesate de acest imobil... O să pună colega mea cap la cap toate cererile, dacă mai sunt și altele, și o să vă contacteze, ca să stabiliți exact ora. 

„Clientul” (reporterul CIM): Și dacă aș vrea să văd și al doilea imobil, pentru că este exact în același sat, la doar câteva numere distanță de primul? 

Florin Turcu (angajat ANAF): Da, este pe aceeași stradă, un pic mai jos e celălalt. 

„Clientul” (reporterul CIM): Deci, aș putea să le văd acum pe ambele. 

Florin Turcu (angajat ANAF): Celălalt imobil are data de vizionare tot pe 12?

„Clientul” (reporterul CIM): Da, tot pe 12 februarie. 

Florin Turcu (angajat ANAF): Atunci, cu siguranță puteți să le vizionați pe ambele. 

„Clientul” (reporterul CIM): Bine. Atunci, revin mâine dimineață. În jurul cărei ore?

Florin Turcu (angajat ANGAJAT): Sunați mâine în jurul orei 9.00, este în regulă, pentru că o veți găsi pe colega la serviciu. 

„Clientul” (reporterul CIM): Cum se numește colega dumneavoastră? 

Florin Turcu (angajat ANAF): Eleonora Liță.  

A doua încercare

În 11 februarie, dimineața, așa cum am stabilit cu o zi înainte cu angajatul ANAF, revenim cu un nou telefon, pentru stabilirea orei de vizionare. De aici începe „povestea românească”, cea din spatele hârtiilor. 

Revenită la serviciu, Eleonora Liță ne transmite, amabil, că angajații ANAF „nu mai fac muncă de teren”. Dacă dorim să vedem proprietățile - pe care instituția pentru care lucrează ar avea, teoretic, tot interesul să le vândă pentru a recupera prejudiciile financiare aduse Statului - o putem face, dar singuri.

„Clientul” (reporterul CIM): ”Colegii dumneavoastră mi-au spus să revin astăzi, pentru a vorbi direct cu dumneavoastră. Eu aș vrea să văd proprietățile, asta mă interesează. 

Eleonora Liță (Angajat ANAF): Da, numai că noi nu mai facem muncă de teren, dar dacă vreți să vedeți proprietățile, puteți merge, că știți adresele. 

Varianta legală nu este însă asta. Așa cum se precizează și în anunțul de licitație, persoanele interesate de bunurile scoase la vânzare se programează telefonic la ANAF pentru vizionarea proprietăților la o dată stabilită de această instituție, însoțiți, evident, de oamenii ANAF.

Instităm să vedem proprietățile conform procedurii legale. Angajata ANAF insistă și ea că știm adresele, altminteri trecute, într-adevăr, în anunțurile de licitație, astfel că am putea merge singuri. 

Totuși, Eleonora Niță ne dă, încă de la începutul discuției, o „soluție” alternativă. Să renunțăm, cel puțin pentru moment, la a vedea imobilele din comunitatea de romi din Sintești, însoțiți de angajații ANAF, și să venim „la sediu” pentru a citi un raport de evaluare al ambelor proprietăți, făcut de instituție. 

Eleonora Liță (Angajat ANAF): Da, numai că am vorbit și eu cu șeful meu și avem un raport de evaluare pentru ambele proprietăți. Rugămintea ar fi, dacă ați putea veni la sediul nostru și să consultați raportul de evaluare, înainte de vizionare.

Altfel spus, să ne mulțumim cu informații scrise despre proprietățile scoase la licitație și cu câteva fotografii.

Cum n-am putut fi convinși nici că vizionarea anunțată pe hârtie nu se poate realiza și la fața locului, nici că ne-am putea face o imagine despre proprietățile în cauză - pentru care statul ar vrea să obțină sume importante – 923.000 de lei, respectiv 399.400 de lei - din descrieri scrise și poze, ne încăpățânăm să ne programăm pentru vizionare.

„O să vorbesc încă o dată cu șeful meu”, ni se transmite. 

Așteptăm.

A treia încercare

11 februarie 2020. La câteva minute după discuția cu Eleonora Niță, ajungem să vorbim cu Bogdan Bălan, șef serviciu în cadrul Serviciului executări silite cazuri speciale regional București din cadrul ANAF. Este aceeași persoană care și-a pus semnătura pe cele două anunțuri de licitație făcute publice. Repetăm motivul pentru care telefonăm: vrem să ne programăm pentru a vedea proprietățile scoase la licitație în Sintești.

Răspunsul, în prima fază, este clasicul „Nu se poate”. 

De data asta, însă, explicația este alta, nu aceea că angajații ANAF nu mai fac teren, așa cum fusesem informați cu câteva minute mai înainte. Acum este prea din scurt să ne programăm pentru vizionarea de a doua zi, deși ne încadram în condițiile stabilite de ANAF.

În concluzie, ni se dau două variante: fie ne ducem singuri să vedem proprietățile, fie le mai lăsăm timp funcționarilor să „aranjeze lucrurile”, pentru că, fiind vorba despre o comunitate de romi, suntem informați de ANAF că instituția trebuie să facă „o pregătire specială”. De exemplu să ceară „sprijinul Poliției de acolo”, pentru că „nu putem merge de pe o zi pe alta”. Și din nou suntem invitați, mai întâi, „la sediu”, pentru a consulta raportul de evaluare. 

Spunem că singuri nu putem merge, pentru că ANAF trebuie să ne asigure vizionarea imobilelor pe care le-a scos la licitație, și că nici nu am putea amâna pentru o altă zi, tocmai pentru că ANAF a anunțat că data de vizionare este 12 februarie, și nu alta.

Și cum am putea amâna noi, niște persoane fizice, pașii legali ai unor licitații organizate de o instituție publică? Nu am putea, deși angajatul ANAF ne sfătuiește că așa ar fi mai bine.

Îi citim telefonic lui Bogdan Bălan chiar din anunțul postat pe site-ul instituției la care este angajat, document pe care chiar el l-a semnat, și îi explicăm că vrem o programare pentru a doua zi, nefiind treaba noastră, de clienți, să ne ocupăm de „pregătirea specială”. Noi vrem să respectăm pașii legali și să vedem proprietățile. Nimic mai mult. 

După alte câteva minute de discuții în contradictoriu, în care „clientul”-reporter CIM încearcă să convingă un al doilea angajat al ANAF să respecte procedurile legale ale unei licitații publice organizate pentru recuperarea unui prejudiciu adus Statului, ne alegem cu: „O să vorbesc cu colegii să văd dacă e posibil”.

Suntem înștiințați și că, dacă vrem să vedem inclusiv interiorul imobilelor, acest lucru nu va fi posibil, pentru că ANAF-ul face, în cazurile de față, „o vânzare forțată a unor bunuri deținute de două persoane fizice”. 

Așteptăm. 

A patra încercare

Peste câteva minute. Bogdan Bălan ne contactează telefonic. Lucrurile s-au rezolvat. De data asta dispare orice altă explicație. Totul merge strună, doar că asta se întâmplă după patru convorbiri telefonice cu doi angajați ai ANAF. 

Nu mai așteptăm. 

Scena 3. Palatul „țiganilor” de pe pământul „românilor”

Comuna Vidra, din județul Ilfov, se află în coasta Bucureștiului, la aproximativ 20 de kilometri de sudul orașului. Drumul este unul obișnuit pentru o Românie învățată cu hârtoape pe șosele. În cele trei sate din comună, Vidra, Crețești și Sintești, trăiesc 8.691 de persoane, conform datelor Institutului Național de Statistică făcute publice la începutul anului trecut.

Ce poți face în Vidra? Poate cel mai bun răspuns îl primești chiar pe site-ul Primăriei. La capitolul „facilități ale comunei”, pe site se descarcă o pagină pe care nu s-a putut scrie nimic. Doar câteva fotografii care te duc cu gândul că ai putea să te ocupi de agricultură, cam cum se face peste tot la țară.  

Sintești este o comunitate majoritar romă. Peisajul se rupe brusc când intri în „țigănie”, așa cum și-au botezat oamenii de aici locul în care trăiesc. De la niște case obișnuite pentru un sat, unele mai sărăcăcioase, alte mai zdravene, ajungi între „palate”. Bogăția capătă, deodată, o altă dimensiune. Casele cu turnuțele se întrec în mărime, mașinile luxoase din curți sau de pe drum, la fel. 

În noiembrie 2013, presa națională anunța că peste 500 de jandarmi și polițiști au descins în forță la Sintești. Vizate erau 30 de persoane acuzate de ultraj și de evaziune fiscală, iar în paralel se făceau verificări pentru prevenirea furtului de electricitate. La percheziții s-au găsit sume mari de bani, dar și arme. Descinderea a venit după o altă acțiune a forțelor de ordine, din aceeași toamnă, care s-a lăsat cu focuri de armă trase de oamenii legii, urmate de un contraatac al romilor, ieșiți în stradă cu furci și cu topoare. Atunci, în septembrie 2013, un polițist și un jandarm au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Lucrurile par să se mai fi liniștit, între timp, dar nimeni nu te sfătuiește să te muți aici. E teritoriul romilor. Nu ai ce căuta. 

12 februarie 2020, ora 11.00. În fața sediului postului de Poliție Vidra, locul de întâlnire cu echipa ANAF

Așa cum a rămas stabilit de cu o zi înainte, „clientul” CIM se întâlnește cu echipa ANAF, formată din trei angajați, pentru a viziona cele două imobile din satul Sintești. Ni se dau informații sumare despre proprietăți, despre autorizațiile de construcție care lipsesc, despre faptul că ANAF „doar vinde”, nu este și proprietar.

Ne spun cei de la ANAF că, atunci când s-a făcut evaluarea imobilelor, proprietarii nu au vrut să îi lase înăuntru, așa că „s-a făcut din ochi, de la poartă”. 

Despre „pregătirea specială” cu Poliția din Videle, despre care ne vorbise cu o zi înainte Bogdan Bălan, șeful Serviciului executări silite cazuri speciale regional București, nu mai știm nimic. Poate s-a făcut. Poate că suntem monitorizați, de la distanță, de polițiștii din comună. Sau poate că nu. Cert este că niciun polițist nu a venit la întâlnirea dintre „client” și angajații ANAF, iar pe ușa sediului Poliției Videle era pus lacătul.

Ne îndreptăm spre prima casă, cea pentru care statul speră să obțină cei mai mulți bani, aproape 200.000 de euro. Proprietatea de la numărul 433, deținută de Mihai Stan.

Ajungem în inima Sinteștiului, la un „palat” dublat de o altă clădire ridicată în spatele lui. Oprim în fața porții și, aproape imediat, începe și vânzoleala în drum. 

Mașina inscripționată ANAF atrage inevitabil toate privirile, oamenii se adună curioși.

„Ce să faceți aici? Suntem țigani. Un român între țigani... de aici și până în capăt numai țigani suntem”. Așa ne întâmpină o doamnă mai în vârstă, care se recomandă drept menajera care lucrează în casa pe care ne-am oprit să o vedem.

Ne informează că proprietarii sunt plecați (nu sunt plecați, după cum vom afla) și mai bine venim altă dată. Oricum, spune femeia, „aici nu e așa cum credeți voi”. Nici măcar romii nu au rezistat toți, „doar ăia care ne cunoaște și care ne-am născut aici între noi”. Ceilalți „a plecat și a cumpărat terenurile la români și a plecat între români”. 

„Cum să vrei să cumperi o casă aici? În locul ăsta în care, așa cum ești avertizat, te ia băieții noștri, că așa se întâmplă aici... . Te iau cu forța pe tine, o femeie, chiar și măritată, care vrei să te muți aici?”, ni se spune direct. 

Angajații de la ANAF par că intră în jocul imposibil în care un „palat” din Sintești ar putea fi vândut unor oarecare din afara comunității. „Haideți, doamnă, că suntem oameni! Dacă doamna cumpără, sunt proprietari”, îi spune unul dintre funcționari femeii care se recomandase ca fiind menajera. 

Proprietari? Ce cuvânt ciudat este ăsta, într-un loc în care chiar casa pe care am venit să o cumpărăm a fost ridicată pe un teren luat cu forța de la „un român”. Fără acte, fără bani, fără nimic. Luat pur și simplu. Un teren pe care s-a ridicat palatul, fără autorizație de construcție, fără acte de proprietate pe pământ, așa cum avea să aflăm, ulterior, de la Primăria Vidra. Până și menajera ne mărturisește cum s-a făcut „afacerea”: „Noi, țiganii, ne-am pus de-a buzna. Aici era un român și l-am dat afară. Ce dracu să reclame? Nu ai auzit de cran (clan – n.r.)? Cranul țiganilor...” 

În câteva minute, zarva de la poartă îl scoate din casă pe proprietar, care mai devreme „nu era acasă”.

Mihai Stan, un bărbat trecut de jumătatea vieții, însoțit de doi tineri, se îndreaptă curios spre noi. Ne spune politicos că „este o zonă proastă aici, nu cumpără nici țiganii” și, oricum, chiar dacă i-am cumpăra noi casa, ar trebui să-l lăsăm și pe el cu familia să stea aici. Că doar nu are unde să trăiască în altă parte.

„Unde să ne mutăm? Rămân și eu într-o cameră, am nepoți, am copii”.

Așa s-ar face, în opinia celui execurtat silit de ANAF, vânzarea forțată a casei lui. 

Mai mult, ne asigură omul, ar fi și pentru binele nostru să rămână și el în casă cu noi. Altfel n-am avea nicio șansă să trăim aici.

„Eu plec de aici să las casa, trei zile sau o săptămână, și nu mai vezi nici ferestrele. Sparge geamurile, face de toate. Nu am putut să o vând la romii mei de aici, dar să o ia un român?”, spune Mihai Stan. 

Proprietarul se îndreaptă, apoi, spre angajații ANAF și, cel puțin de ochii noștri, le cere să mai lase din preț, că „la nouă miliarde” nu vine nimeni să cumpere.

Reintrăm în rol și insistăm să vedem casa, ca să știm ce am cumpăra. Suntem bineveniți oricând, ne garantează proprietarul, doar că fără Poliție și fără ANAF. Deci altădată, nu acum. Acum „e mare deranj”.

Concluzia? „Nu ai cum să vii tu aici, să ne dai afară pe noi!”

Scena 4. „E moștenirea mea!”  

A doua vizionare, câteva case mai la vale, la Nr. 392. „Clădirea rezidențială”, așa cum o numește ANAF în actele de licitație, este tot o casă cu turnulețe, aparținând lui Mihai Toma. Pentru ea statul ar vrea, la a patra încercare de vânzare, să obțină măcar 85.000 de euro. Șansele? 

Oprim mașinile în fața porților deschise. O tânără este în drum, cu treabă pe afară. Funcționarii ANAF o informează că au venit cu noi pentru că am fi interesați să cumpărăm casa. Nici vorbă de negocieri. Nici acum, nici într-o altă zi, așa cum eram invitați de ceilalți proprietari.

De lângă gard, femeia se răstește la noi. „Asta e moștenirea care mi-a făcut-o tata!” Nu o interesează că tatăl ei, Mihai Toma, proprietarul din acte, este executat silit de stat. Nu este problema ei „ce a avut tata, înțelegi?”

(Foto: captură video camera ascunsă CIM)

Iar dacă nu înțelegi, lucrurile rămân la fel: „Nu se poate să intrați în casă la mine!”. 

În câteva minute, din casă iese și Mihai Stan. Tatăl. Se uită nedumerit la noi, ne-ar primi și să vedem casa pe dinăuntru. „Puteți să luați, stați aici în țigănie...”

Vorbele bărbatului o irită și mai mult pe fiica sa, care nici nu vrea să audă să-i punem piciorul în casă: „Nu, nu îi permit eu, că e casa mea, tată! Cum să-i permiți tu să intre la mine în casă? Ai muncit-o tu? Eu am muncit-o, că am pus-o pe numele lui, că nu aveam cum...”

(Foto: captură video camera ascunsă CIM) 

Strada se umple de oameni. Femeia strigă în continuare iritată de îndrăzneala noastră de a ne gândi că am putea cumpăra casa lor. Ce datorii la stat? Ce recuperare de prejudiciu? Ce executare silită? Nu există așa ceva. 

„Cât trăiesc eu în viață, nu intră la mine nimeni!”, închide discuția femeia.

 Scena 6. Actele? 

Plecăm din Sintești. Ne despărțim și de funcționarii ANAF, care au făcut ce aveau de făcut: ne-au dus la fața locului ca să vedem cu ochii noștri de ce, cu o zi înainte, colegii lor încercau să ne convingă să nu mergem la vizionare. Ne oprim la Primăria Vidra ca să ne interesăm despre situația proprietăților scoase la licitație, într-o misiune imposibilă de recuperare a prejudiciilor aduse statului român. 

Serviciul Taxe și Impozite. Angajatul Primăriei este amabil, ne ajută cu informațiile pe care i le solicităm. Dar cum să vrem să ne mutăm „în zlătari”?

(Foto: captură video camera ascunsă CIM)

„E foarte greu să rezistați între ei, acolo, sunt o comunitate. Noi stăm în celelalte zone”, ne spune omul. E doar un sfat, ne zice cum ar face el. Dar dacă noi vrem musai să ne mutăm „în țigănia aia”, o putem face, deși niciun „român” nu e acolo. 

De la alt angajat aflăm că Mihai Stan, cel care deține cea mai scumpă dintre proprietățile scoase la licitație, are datorii la bugetul local în valoare de 42.000 de lei. Taxe și impozite neplătite pentru imobile, terenuri, mașini. N-a mai plătit nimic la Primărie de vreo cinci, poate chiar șase ani. Celălalt proprietar, Mihai Toma, stă mai bine cu datoriile. „Doar” 11.200 de lei la bugetul local. 

Serviciul Urbanism. Rugăm un funcționar să ne ajute cu informații despre cum au fost ridicate cele două case, dacă există riscul să fie dărâmate, cui aparțin terenurile. Așa aflăm și oficial, cu actele în față, că Mihai Stan și-a ridicat casa fără autorizație de construcție, luând abuziv terenul „unui român” care se chinuie, de ani, prin instanțe, să-și recupereze proprietatea.

Casa de 988 de metri pătrați, scoasă la vânzare de ANAF, este construită, așadar, pe un teren care nu-i aparține celui executat silit. Proprietarii terenului, ne spune angajatul de la Urbanism, sunt alți doi bărbați, Corneliu Mocanu și Niculae Grigore. „Ei au titlul de proprietari, am înțeles că l-au dat în judecată (pe Mihai Stan – n.r.). Văd că nu are nici cadastru făcut acolo”, ne spune angajatul Primăriei. 

O altă problemă a „palatului” deținut de Mihai Stan este că viitoarea autostradă ar putea duce la demolarea imobilului. Cei de la Autostrăzi au venit la Primăria Vidra ca să se intereseze de această proprietate, având în vedere că piciorul unei pasarele ar putea să pice exact pe acest teren. Iar dacă va fi așa, casa va fi dărâmată.

Și de aici, sfatul pe care-l primim e același: „Pentru investiții nu e bun aici, nu vă încurcați cu ăștia...”

Epilog

Jumătate de an mai târziu, în iulie 2020, în plină pandemie, sârguincioșii angajați ai ANAF scot din nou proprietatea la licitație.

(Foto: CIM)

De venit să cumpere nu vine, însă, nimeni.

Oamenii datori statului rămân în casele lor, în comunitatea lor pe care, de treizeci și mai bine de ani, statul nu o poate controla.

Conform surselor CIM din ANAF, cele două proprietăți sunt și astăzi nevândute. 

Text de: Ramona Ursu
A contribuit la documentare: Mircea Barbu
Editor: Ovidiu Vanghele