Să considerăm că avem în continuare absolut toate drepturile, chiar și în plină stare de urgență impusă de pandemia coronavirus, și să ne luptăm pentru respectarea lor, îndeamnă avocatul Diana Hatneanu, cunoscut apărător al drepturilor omului în România, într-un interviu acordat Centrului de Investigații Media (CIM).

„Să ne exercităm drepturile în continuare, sigur, în considerarea evidentă a situației excepționale în care ne aflăm”, propune Hatneanu în interviul acordat CIM în ziua în care președintele a anunțat prelungirea cu încă 30 de zile a stării de urgență în România. 

Avocatul atrage atenția asupra limitării - și nu anulării! - drepturilor în perioada stării de urgență, dar mai ales asupra dreptului de a contesta orice măsură luată de autoritățile statului și considerată abuzivă. 

Dreptul de a contesta o amendă pe care cel sancționat consideră că a primit-o abuziv sau dreptul de a demara acțiuni în instanță pentru lipsa de răspunsuri de la autorități la cereri în baza Legii 544/2001 nu au fost nicidecum anulate, atenționează Hatneanu.

În interviul acordat CIM de Hatneanu în seara zilei de 14 aprilie, aceasta atinge inclusiv problematica „derogării” de la Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cerută de statul român, dar și alte chestiuni precum câteva imagini devenite virale cu acțiuni ale poliției în implementarea măsurilor de distanțare socială prevăzute în ordonanțele militare emise în perioada stării de urgență. 

Interviul poate fi ascultat aici:

CIM lansează astăzi „Țara minunilor”, o serie de interviuri audio cu personalități ale vieții publice românești cu activitate în domenii precum justiție, economie sau drepturile omului, persoane care, prin cunoștințele și abordările lor, sunt în măsură să aducă publicului noi perspective asupra lucrurilor de interes. Scopul acestor interviuri este o mai bună înțelegere a vieții în România, prin detalii, context și alte elemente proprii așa-numitului explanatory journalism.

   

Daca vrei sa ne sustii
PayPal Button