Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha
Eugen Nicolaescu Eugen Nicolaescu Sursa foto: Evenimentul Zilei

Ministerul Sanatatii lamureste problema Protocolului E. N. 1359l15.02.2013: vinovatul pare a fi semnatarul circularei, directorul economic al institutiei

Scris de  Apr 11, 2013

Centrul de Investigatii Media a primit cateva raspunsuri din partea Ministerului Sanatatii la intrebarile legate de protocolul incheiat intre Nicolaescu si o firma de soft specializata in contracte cu statul.

Firma din judetul Sibiu, spun cei de la minister, era cunoscuta in institutie, dupa ce anul trecut, in mandatul lui Vasile Cepoi, a furnizat un soft de contabilitate. Adi-Com Soft SRL a fost aleasa atunci prin procedura directa, prin selectie de oferta, primind contractul de aproape 80.000 de lei in luna mai a anului 2012. Contractul viza tot un soft de contabilitate, specialitatea firmei din judetul Sibiu.

Cat de aproape a ajuns firma Adi-Com Soft SRL de oamenii care decid unde merg banii ministerului urmeaza sa stabileasca acum Corpul de Control al ministrului, care o cerceteaza pe Georgeta Bumbac, economistul care a semnat circulara publicata saptamana trecuta de Centrul de Investigatii Media.

Oricum, din raspunsul ministerul pare sa reiasa ca respectiva circulara, suspecta de a masca atribuirea de contracte cu dedicatie, a fost transmisa de Georgeta Bumbac din proprie initiativa, astfel ca ea se contureaza a fi principalul vinovat.

"Acest protocol, semnat în februarie 2013, nu impune nicio obligaţie financiară din partea Ministerului Sănătăţii şi nici din partea instituţiilor publice subordonate. În nume personal, după semnarea protocolului, doamna director Georgeta Bumbac a transmis o circulară tuturor instituţiilor publice prin care cerea încheierea unor contracte de mentenanţă, însă fără a parcurge demersurile legale obligatorii, având în vedere că acest contract este încheiat de MS, iar orice contract de mentenanţă trebuia să facă obiectul unei proceduri de achiziţii publice", precizeaza secretarul de stat Raed Arafat intr-un raspuns primit de Centrul de Investigatii Media de la Ministerul Sanatatii.

In acelasi raspuns, secretarul de stat Arafat anunta ca, dupa aceasta prima circulara, Georgeta Bumbac a trimis o a doua, tot in nume personal, menita sa lamureasca faptul ca "transmiterea licenţelor cu titlu gratuit nu înseamnă obligativitatea utilizării acestora în cadrul unor contracte de mentenanţă".

Ciudat, avand in vedere ce scrisese initial doamna Bumbac in prima circulara: "“Licentele vor fi utilizate in baza unui contract de mentenanta si asistenta tehnica incheiat intre fiecare institutie publica din subordinea Ministerului Sanatatii si Adi-Com Soft SRL, in baza caruia prestatorul va asigura atat asistenta tehnica de specialitate, cat si actualizarile permanente ale licentelor in urma fiecarei modificari in legislatia de specialitate”.

Specialistii in contabilitate si IT contactati de Centrul de Investigatii Media sustin insa ca un soft de acest tip nu poate functiona in cazul in care nu este actualizat la fiecare schimbare legislativa, iar actualizarile nu le poate face decat dezvoltatorul softului, de obicei online.

L-am sunat din nou pe directorul Adi-Com Soft, Ioan Prund. Acesta ne-a spus din nou ca a dat gratuit ministerului licentele si a pretins ca acele contracte de mentenanta nu erau necesare pentru ca licentele sa poata fi folosite. Cine face actualizarile softului, in aceste conditii? Ioan Prund a raspuns ca tot firma sa, insa avea de gand sa o faca gratuit si pentru Ministerul Sanatatii, odata cu actualizarea celorlalte cateva mii de licente ale softului pe care le folosesc institutiile din intreaga tara.

"Actualizarile astea pentru noi nu reprezinta un cost, domnule. Le faceam odata cu restul de 2.500 pe care le avem in intreaga tara", a raspuns Ioan Prund.

Omul de afaceri insista ca este victima unui scandal de presa, ca nu a primit bani pe licente, ca nu a incheiat niciun contract de mentenanta si ca, in esenta, tot ce a urmarit prin protocolul incheiat cu Ministerul Sanatatii a fost sa faca un gest de filantrop.

De ce apar insa, in circulara semnata de Georgeta Bumbac, referiri la contracte de mentenanta si chiar la sumele aferente acestora?

"Intrebati-o pe doamna in cauza, nu pe mine", a raspuns Ioan Prund.

Georgeta Bumbac a fost angajată în funcţia de director în Ministerul Sănătăţii în luna septembrie 2011, de către fostul ministru Ladislau Ritli. Ea este acum cercetata de Corpul de Control al MS, care verifică "toate aspectele acestei probleme, urmând să se emită un raport pe baza căruia vor fi luate măsurile administrative ce se impun".

Georgeta Bumbac are o avere impresionanta. A lucrat aproape numai la stat, inainte de Ministerul Sanatatii fiind consilier superior la Directia de Finante Constanta. Totusi, in paralel cu functiile detinute in aparatul de stat, femeia a lucrat si ca lector universitar la Spiru Haret. Si sotul ei este bugetar. Lucreaza ca sef al corpului de control al RAJA Constanta. Cu toate astea, cei doi soti detin mai multe terenuri si o casa. Interesant este ca, in anul 2008, familia a primit o donatie de 50.000 de euro de la soacra Georgetei Bumbac.

 

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

0
Shares