Login to your account

Username *
Password *
Remember Me

Create an account

Fields marked with an asterisk (*) are required.
Name *
Username *
Password *
Verify password *
Email *
Verify email *
Captcha *
Reload Captcha
Marin Dumitru, alături de Miss Popularitate 2013 Marin Dumitru, alături de Miss Popularitate 2013

Veche pușculiță a PSD, mufată politic la banii de carantină ai Sectorului 6

Scris de  Apr 10, 2020

Primăria Sectorului 6 din București, condusă de pesedistul Gabriel Mutu, plătește bani frumoși în vremea pandemiei pentru închirierea unui hotel de cinci stele, transformat vremelnic în centru de carantină.

Afacerea a fost girată de însuși reprezentantul Guvernului la București, subprefectul municipiului, Nicoleta Matilda Goleac, numită în funcție la începutul anului trecut de fostul premier PSD Viorica Dăncilă. În lipsa unei nominalizări a actualului Cabinet pentru funcția vacantă de prefect al Capitalei, Goleac, soția „mâinii drepte” a primarului PSD Daniel Băluță de la Sectorul 4 ocupă astăzi funcția de președinte al Comitetului pentru Situații de Urgență București.     

Hotelul închiriat de Mutu de la 6, numit Premier Palace Hotel & Spa, aparține unui controversat om de afaceri pe nume Marin Dumitru, prins în complicate relații de business cu Tel Drum - mult prea apropiat de familia lui Liviu Dragnea - și cu alte firme controlate de lideri PSD din sudul țării.

Dumitru este, totodată, autorul unei ample delațiuni care l-a adus pe fostul său prieten, fostul primar PSD al Sectorului 5 Marian Vanghelie, periculos de aproape de pușcărie.

Hotelul lui Marin Dumitru și-a suspendat, teoretic, activitatea, pe o perioadă nedeterminată. „Decizia are ca scop prevenția răspândirii virusului Covid-19 (sic!) și este luată în interesul tuturor clienților noștrii (sic!)”, scrie pe pagina principală a site-ului hotelului.

Teoretic, pentru că, deși un corp din cele două este destinat oamenilor aflați în carantină instituționalizată, turiștii se pot caza în continuare în celălalt, dar plătind cash, fără factură.

Adică la negru.

Premier Palace Hotel

În 5 aprilie, un grup de români veniți din străinătate sunt opriți la Otopeni. Conform ordonanțelor militare în vigoare, cei care vin din așa-numitele „zone roșii” nu pot merge acasă, ci trebuie să fie duși pentru două săptămâni într-un centru de carantină.

După zeci de minute de derută și fără informații, sunt îmbarcați într-un autobuz și pornesc spre oraș. Mașina se oprește în fața hotelului Premier Palace, situat vis-a-vis de Stadionul Ghencea. Un hotel de cinci stele care se laudă încă de la intrare cu zona de spa. Aici va fi pentru ei „acasă” în următoarele 14 zile.

În 13 martie, Primăria Sectorului 6 condusă de Gabriel Mutu anunța public, pe site-ul propriu, că are nevoie de spații de cazare pentru persoanele care trebuie să intre în carantină instituționalizată. Oferta nu era una rea: 50 de euro pe zi de la guvern pentru fiecare cameră.

Sumă peste care primăriile pot plusa.

Cu toate astea nimeni nu suna. Iar numărul cazurilor de persoane testate pozitiv pentru coronavirus creștea alarmant. 

„În primele zile am primit două telefoane de la două persoane fizice care ofereau spre închiriere un apartament și, respectiv, o garsonieră. Nu voia nimeni să-și asume primirea de persoane carantinate”Liviu Bejinariu, unul dintre funcționarii primăriei lui Mutu desemnați să se ocupe de găsirea spațiilor propice.

Patru zile mai târziu, în 17 martie, apărea prima ordonanță militară. Instituia, printre altele, și o cvasi-sistare a sistare activității hotelurilor. Restaurantele erau închise explicit, iar România intra într-un așa-numit lockdown, deci decizia economică înțeleaptă era suspendarea activității și închiderea hotelului.  

În contextul noii realități, hotelierii au început să vadă în carantină oportunitatea de a-și păstra un nivel oarecare al încasărilor chiar și în vreme de pandemie, în ciuda riscului ca viitorii turiști să fie speriați de ideea de a sta în locuri care au găzduit carantinați. Unii nu și-au asumat riscul de imagine, alții însă au început să sune primăriile și să facă oferte.

Marin Dumitru, proprietar dar și director al Premier Palace Hotel&Spa, este printre cei care decid să-și pună la bătaie cele 60 de camere din hotelul de cinci stele. Dar nu pentru orice carantinat, ci pentru cazarea cadrelor medicale.

Oferta PS6

Propunerea lui Dumitru către Primăria lui Mutu este acceptată și transmisă, ierarhic, către președintele Comitetului pentru Situații de Urgență București (CSUB), subprefectul Nicoleta Matilda Goleac.

Prin adresa 6680 din 1 aprillie 2020, Goleac primește oferta lui Marin Dumitru (foto) și pune hotelul acestuia pe lista spațiilor de cazare dispuse să primească persoane în carantină. Direcția de Sănătate Publică București își dă OK-ul tehnic, iar primii oameni care intră în carantină la Premier Palace Hotel & Spa***** - oameni simpli, întorși din străinătate, nu medici, cum spera Dumitru - se cazează duminică, 5 aprilie.

Traseul decizional este cel normal, stabilit chiar de subprefectul Nicoleta Matilda Goleac, în calitate de președinte CSUB, prin ordinul S.M./P/5710 din 20 martie 2020, document care nu este publicat pe site-ul Prefecturii, ca de altfel absolut niciun ordin, dar care a fost consultat de Centrul de Investigații Media.

Am intrat pe site-ul hotelului, sperând că vom găsi ceva legat de acceptarea persoanelor în carantină. Am văzut însă un anunț din care reieșea că este temporar închis pentru turiști, pentru clienții normali, că activitatea aici este suspendată.

Anunt Premier Palace crop

Am sunat, totuși, în seara zilei de luni, 6 aprilie, la recepție.

Business as usual, doar că la negru

- Reporter: Bună seară, la dumneavoastră se mai poate caza cineva în perioada următoare? Peste o săptămâna și ceva, mai exact?

- Angajat hotel: Noi avem două corpuri de hotel. Trebuie să vă informez că unul dintre cele două corpuri este dat pentru persoane în carantină. Celălalt corp, unde avem și spa-ul, care nu mai funcționează, încă mai este în folosință. Rezervarea nu se poate face decât telefonic, plata nu se poate face decât cash.

- R: Dar celălalt corp e separat complet?

- H: Da. Ca să vă faceți o idee, noi, staff-ul hotelului, ne facem treaba în corpul în care mai funcționăm ca și hotel, adică suntem safe, că avem și noi familii.

- R: Deci dumneavoastră funcționați în perioada asta? Eu știu că hotelurile sunt închise în perioada asta. Eu am niște clienți care ar trebui să vină în București undeva săptămâna următoare și nu găsesc nimic, toate sunt închise, d-aia mă mir...

- H: Vă spun așa, pentru dumneavoastră: multe hoteluri din București, dacă nu 80% măcar 70%, au luat persoane în sistem carantină. Mai sunt câteva, gen Marriott, care... nu știu dacă mai funcționează pe booking...

- R: Da, deci asta înseamnă că sunt închise. Nu știu cum să fac...

- H: Da, da, da, da. Așa este. Conform ordonanței care a fost dată, ordonanța militară, spațiile care pot deservi publicul sunt închise.

- R: Păi și eu cum fac? Că trebuie să facturez...

- H: N-aveți cum, nu se poate.

- R: Și ziceți s-o facem cash?

- H: V-am spus, nu știu ce clienți vă vin... dar aicea este... cu carantina...

- R: Păi vă dați seama că, dacă e, vin eu cu ei și plătesc eu, nu-i las pe ei...

- H. Nu asta încerc să vă spun. Încerc să vă spun că o zonă de carantină înseamnă poliție, jandarmerie, toate cele sunt aicea, cantonate în fața hotelului, poate să fie un disconfort pentru oaspeții dumneavoastră.

- R: Eh, asta e. Ei nu vor sta acolo tot timpul închiși, ca ăia din carantină. Ei vin la noi la birou, unde au ei treabă.

- H: Da, de acord, da, da, da, da. Am înțeles.

- R: Păi și nu o să întrebe jandarmeria „domn'le, cu ăștia ce e?”, adică, na, eu d-asta mă tem, că dumneavoastră, dacă faceți businessul deși ar trebui să fie închis, poate-i ia p-aia la ciocane.

- H: Nu, nu facem business acum. Nu. Noi, personalul, suntem cazați aicea.

- R: Ah, ok, deci ziceți că asta ar fi soluția...

- H: Ar fi... o variantă.

Să facem prezentările

În iarna 2018-2019,PSD fierbea. Era scandal mare între liderul partidului, pe-atunci atotputernicul Liviu Dragnea, și primarul Capitalei, Gabriela Firea. Vorbe grele s-au aruncat atunci în PSD și multe capete au picat. Firea pierde șefia PSD București, unde Dragnea își impune un om credincios: pe Gabriel Mutu, primarul de la Sectorul 6. Fost partener de combinații cu oameni implicați în epopeea Tel Drum, firmă controlată, conform tuturor informațiilor descoperite în celebra valiză de jurnaliștii de la RISE Project, de însuși Liviu Dragnea.

Între victimele colaterale este și Speranța Clișeru, care este concediată din funcția de prefect al Capitalei de Viorica Dăncilă, păpușa prin care Dragnea pilota explicit atunci Guvernul României. Speranța Clișeru a fost „general” al primarului de Voluntari Florentin Pandele, după care a fost detașată la București să o ajute pe nevasta bossului de Voluntari după ce aceasta a ajuns primar, deci o fidelă a cuplului Firea-Pandele.

Premierul Dăncilă, deci Liviu Dragnea, o zboară pe Clișeru și alege să lase vacantă importanta funcție de prefect al Capitalei, dar o numește în funcția de subprefect pe Nicoleta Matilda Goleac, soția „mâinii drepte” a primarului PSD Băluță de la Sectorul 4. Care Băluță, de pildă, a activat Clanul Sportivilor pentru a-l susține pe Dragnea la instanța supremă la ultimul termen din procesul în care a și fost condamnat.

Pentru a-și marca victoria în fața Gabrielei Firea, Dragnea își trimite omul la înscăunarea celei ce avea să conducă de facto Prefectura București până astăzi. Urmele triumfului rezistă încă pe site-ul prefecturii

Binomul Mutu   Goleac

Subprefectul Matilda Goleac, actual președinte al Comitetului pentru Situații de Urgență București și comandant al acțiunii la nivelul Capitalei în starea de urgență provocată de pandemie, este un caz interesant: a făcut un liceu industrial, 11 ani mai târziu a absolvit o facultate particulară de drept, după care, din 2000, a devenit avocat, calitate în care a făcut de toate: mediere, insolvență, comercial, civil, penal. În 2017 prinde un post la MApN, după care ajunge subprefect.   

Este soția șefului ADP Sector 4, Marian Goleac, despre care presa a scris că este un apropiat al Clanului Sportivilor. „Secretara lui Marian Goleac, Luiza Maria Băluş, este sora șefului Clanului Sportivilor, Mircea Băluş, cunoscut în lumea interlopă ca Mircea Nebunul”, scria presa în contextul numirii ei în funcția de subprefect. Cei doi soți au și un fiu, Antonio, care este director la Poliția Locală Sector 4 și pe care jurnaliștii de la Libertatea l-au surprins la volanul unei mașini de 150.000 de euro. La nici 30 de ani, aflăm din Libertatea, Antonio Goleac este șef peste 471 de polițiști locali, iar tatăl său este șeful celebrului - în context pandemic - Nelu Lupu, pensionar special, fost polițist care, pentru că a ascuns că a fost plecat în străinătate, a infectat zeci de persoane cu coronavirus și a neutralizat întregul spital Gerota.

Marin Dumitru, proprietarul Premier Palace Hotel&Spa*****, aflat la primire de bani publici chiar și în pandemie, face bani cu statul de când se știe. Are însă, evident, preferații lui: PSD.

Este legat ombilical de Tel Drum-ul lui Dragnea, prin multiple tranzacții și asocieri scoase din #valiză de jurnaliștii RISE Project. Firma lui fanion, Imob Lux Construct, a lucrat cu Tel Drum-ul lui Dragnea la Năvodari, la Craiova (aici alăturându-li-se și o firmă a celebrului senator PSD Ciocan de la Olt), dar și cu Marian Vanghelie, anvelopând ani de zile blocuri în sectorul acestuia. A fost arestat pentru o spălare de bani de zece milioane de euro, dar a ales să vorbească, ajutându-i pe procurori să probeze mai multe fapte de luare de mită ale fostului primar, pentru care Dumitru era - avea chiar el să mărturisească - o pușculiță pe picioare. Acum sunt colegi de dosar de corupție, dar procesul în care sunt judecați bate pasul pe loc în faza de fond, la Tribunalul București. Următorul termen este în mai 2020.

„A furat, dar a și făcut”

Am revenit la traseul instituit prin ordinul subprefectului Matilda Goleac. Sarcinile trasate de aceasta din poziția de ”comandant al acțiunii” de luptă cu pandemia la nivel local sunt clare: autoritățile locale trebuie să găsească și să amenajeze „corespunzător” spațiile pentru carantină, după care DSP le verifică. După ce criterii nu am reușit să aflăm.

L-am sunat pe funcționarul  de la Primăria Sectorului 6, cel care aștepta în zadar să sune telefoanele de la hotelieri în debutul pandemiei, încercând să aflăm ce altceva mai face anapoda hotelul lui Dumitru, dincolo de faptul că funcționează la negru.

De la el am aflat, de exemplu, că una dintre condițiile pentru ca un atare spațiu să fie considerat „corespunzător” este să scoți mocheta din hotel și s-o înlocuiești cu linoleum.

„Noi, înainte de a trimite oameni acolo în carantină, am avut un acord de principiu de la DSP, au venit și au făcut verificări. Au văzut dacă (hotelurile, n,r.) au făcut amenajările de rigoare, sunt niște proceduri, niște chestiuni impuse de ei. Trebuie pus linoleum pe jos, și proprietarii hotelurilor au de făcut niște investiții pe care nu ni le asumăm noi. Numai investiția aia în linoleum gândiți-vă cât e...”, a spus el.

Am luat apoi legătura cu unul dintre cei aflați în carantină acolo. Nu știa despre obligația de a fi montat linoleum în hotel și ne-a răspuns că în camera lui este mochetă.

Ne-a spus totuși că, văzând în presă multe alte centre de carantină instituționalizată cu mari probleme, se consideră un om norocos. „Mâncarea pe care o primim este OK, oamenii de la recepție, când sunăm să le cerem informații, sunt politicoși, nu avem prea multe de reproșat”, a povestit el.

Post scriptum

La capacitate maximă, doar din deconturile de la guvern și doar pentru cazare și mâncare - fără a adăuga un eventual supliment primit de la coechipierul lui din „aripa Dragnea” Gabriel Mutu de la  Primăria Sectorului 6 - hotelul lui Marin Dumitru poate ajunge să producă, în vremuri de coșmar pentru industria horeca, undeva la un 4200 de euro pe zi (50 de euro „casa” plus alți aproximativ 20 de euro „masa” pentru 60 de persoane aflate în cele 60 de spații individuale de cazare). Dacă va primi și medici, guvernul va suplimenta costul pentru mese undeva către dublu, deci „factura” încasată de businessul lui Dumitru va crește. Un angajat al hotelului ne spune că asta a fost rațiunea pentru care Dumitru cerea imperativ, subliniat cu bold, că vrea să cazeze medici în repaus.

Într-o lună fără medici ar putea aduna 126.000 de euro.

Și România, spun experții, nu a ajuns în vârful pandemiei.

Firma care operează hotelul, deținută de un offshore controlat de Marin Dumitru, este de aproape doi ani în insolvență.

Lasă un comentariu

Asiguraţi-vă că introduceţi informaţiile necesare unde este indicat (*). Codul HTML nu este permis.

0
Shares