Consiliul Judetean Constanta a irosit cinci milioane de euro pentru cumpararea si operarea unui elicopter medical care nu a fost folosit la nicio interventie de urgenta, desi a facut aproape 600 de zboruri

In primavara anului trecut, Consiliul Judetean Constanta a cumparat un elicopter medicalizat in cadrul unui proiect finantat din bani europeni.

Desi i s-a cerut oficial sa-l introduca in sistemul SMURD, in beneficiul constantenilor si respectand toate cerintele proiectului european, presedintele de atunci al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, in prezent arestat, a respins oferta ca aparatul sa fie modernizat si operat gratuit de Inspectoratul General de Aviatie al MAI in cadrul flotei SMURD, preferand sa acorde un contract de 800.000 de euro pentru servicii de operare catre compania privata constanteana Romanian Air Services, cu baza la Tuzla.

Conform unor documente obtinute de Centrul de Investigatii Media, elicopterul nu a facut, intr-un an si jumatate, nici macar un singur zbor medical.

Dupa debarcarea lui Nicusor Constantinescu de la sefia institutiei, Consiliul Judetean Constanta a decis sa predea aparatul catre Inspectoratul General de Aviatie (IGAv) al MAI, pentru a fi introdus in reteaua SMURD si operat gratuit de pilotii Ministerului de Interne.

La predarea catre IGAv, aparatul avea 153 de ore de zbor si executase aproape 600 de zboruri. 

Reprezentantii firmei private au refuzat sa dea lamuriri privind zborurile efectuate cu elicopterul cumparat initial pentru a fi ambulanta aeriana, asa ca nu este clar in beneficiul cui au fost facute aceste aproape 600 de zboruri.

In conditiile in care, timp de un an si jumatate, elicopterul a zburat numai in interes privat, cel mai probabil obiectivele proiectului, intre timp modificate cu acordul finantatorului, nu vor mai putea fi respectate. In aceasta situatie exista riscul ca institutia care l-a cumparat, Consiliul Judetean Constanta, sa fie obligata sa restituie cei 4,3 milioane de euro, banii europeni platiti pentru elicopter.

Elicopterul Consiliului Judetean Constanta a fost cumparat in cadrul proiectului “Equipment to Save our Lives – ESOL”, un proiect transfrontalier romano-bulgar prin care atat judetul Constanta, cat si doua unitati administrative bulgaresti, isi dotau echipele de salvare cu echipamente moderne de interventie in caz de accidente, calamitati naturale si alte situatii in care ar fi nevoie de interventii de urgenta pentru salvarea de vieti omenesti.

Elicopterul, inmatriculat sub numarul YR-CJC, trebuia sa deserveasca atat judetul Constanta, cat si unitatile administrative din Bulgaria, acesta urmand sa fie comandat de un dispecerat comun romano-bulgar ce trebuia infiintat ulterior, asa cum reiese din documentele proiectului, publicate pe site-ul Consiliului Judetean Constanta (CJC).

Unele obiective ale proiectului, asa cum sunt prezentate pe site-ul oficial, sunt optimiste, chiar indraznete. De exemplu, la capitolul “realizari” asteptate ca urmare a acestui proiect, beneficiarii scriau: “Prin achizitionarea si utilizarea unor echipamente performante, proiectul pune la dispozitia societatii mijloace moderne de intervetie, cu rezultate spectaculoase in privinta salvarii de persoane”.

Achizitia elicopterului si oferta doctorului Raed Arafat

Asa cum cer normele care guverneaza proiectele europene, Consiliul Judetean Constanta, ca partener principal, a facut o licitatie pentru cumpararea echipamentelor: un elicopter medicalizat si alte doua autospeciale de interventie, precum si alte echipamente de suport.

Licitatia pentru elicopter a fost castigata de Eurocopter Romania. Inainte ca elicopterul sa fie asamblat, la inceputul lui 2013, compania producatoare a propus Ministerului Sanatatii sa-i convinga pe beneficiarii de la CJC sa il cedeze SMURD, pentru a putea fi folosit in flota sistemului national de interventii de urgenta, oferind, in acest sens, chiar si un upgrade gratuit viitorului beneficiar.

Intr-un document adresat lui Nicusor Constantinescu, Raed Arafat – coordonatorul SMURD, pe atunci ministru al Sanatatii – ii propunea sefului CJC sa-l scuteasca de costurile cu operarea prin preluarea aparatului in flota SMURD.

Arafat reia si oferta Eurocopter Romania de a upgrada gratuit elicopterul la standardul SMURD din punct de vedere al echiparii de zbor, asigurandu-l ca totul se va face cu respectarea tuturor cerintelor proiectului prin care aparatul a fost cumparat.

Arafat ii mai transmite lui Constantinescu si faptul ca un alt elicopter, cumparat in cadrul unui proiect similar, cu un buget similar, este in prezent operat in sistemul SMURD si deserveste atat estul tarii cat si cateva regiuni din Republica Moldova si Ucraina, astfel incat conducerea CJC sa aiba un exemplu clar de practica similara perfect eligibila in cadrul proiectului.

“Cheia problemei aici este urmatoarea: daca nu intra in SMURD sau in sistemul de alertare al Ambulantei judetene, acest elicopter este operat intr-un sistem cvasi-inchis. Cine il ridica? Cine alerteaza echipa medicala sa plece cu el? De-aia este esentiala dispecerizarea eficienta a acestor aparate. In prezent, Consiliul Judetean Constanta nu are acel dispecerat comun propus prin proiect, deci nu are un dispecerat functional pentru elicopter, de aici propunerea noastra, menita sa eficientizeze folosirea lui, pe de-o parte, si, pe de alta, sa ii scuteasca pe cei de-acolo de costuri suplimentare cu operarea, care ar trece, gratis, in sarcina MAI”, a declarat coordonatorul SMURD, medicul Raed Arafat, intr-un interviu acordat Centrului de Investigatii Media.

Upgrade-ul gratuit

Am incercat sa aflam de ce producatorul a fost de acord sa faca un upgrade gratuit elicopterului cumparat de CJC. Unul dintre reprezentantii industriei ne-a explicat, sub protectia anonimatului, un mecanism “de piata” aplicabil acestor aparate de zbor.

“Daca elicopterul este operat in cadrul SMURD, el va zbura un numar mare de ore si va veni mai des la service, asa ca pentru producator este o investitie rezonabila intr-un upgrade initial, urmand a-si securiza venituri suplimentare din mentenanta. Daca insa elicopterul nu este la standardele SMURD, el nu poate fi operat in cadrul unui sistem national de alertare, va zbura mai putin si va reveni mai rar pentru mentenanta, iar asta este in defavoarea producatorului, pe termen lung”, a declarat sursa citata.

Aceeasi sursa ne-a explicat si motivul pentru care Arafat i-a dat lui Constantinescu un termen clar pentru a accepta oferta si, implicit, upgrade-ul gratuit.

“Daca un elicopter este upgradat direct in timpul constructiei, pentru producator costurile sint mai mici. Daca, insa, un elicopter este upgradat dupa ce este finalizat, el trebuie demontat, uneori total – depinde de operatiunile cerute. Acest lucru inseamna costuri in plus, de aceea este mai simplu sa se faca acest upgrade in timpul constructiei”, a mai explicat sursa citata.

Centrul de Investigatii Media a reusit sa obtina si lista echipamentelor ce urmau a fi instalate gratuit pe elicopter, pentru a fi adus la standardele SMURD.

Reprezentantii Eurocopter Romania nu au dorit sa discute pe acest subiect si nici sa estimeze un cost total al gratuitatilor oferite pentru upgrade-ul acestui elicopter. Expertii in aviatie consultati de Centrul de Investigatii Media dupa obtinerea listei dotarilor suplimentare au avansat insa o suma aproximativa de 300.000 – 400.000 de euro. Aceiasi experti au precizat ca montarea acelorasi echipamente pe elicopter dupa finalizarea constructiei lui ar putea chiar sa dubleze acest cost.

Refuzul lui Nicusor Constantinescu

Asadar, cu sprijinul producatorului aparatului, Ministerul Sanatatii ii ofera lui Nicusor Constantinescu un upgrade gratuit la elicopter, in conditiile respectarii totale a contractului de finantare din bani europeni, si ii propune, in plus, operarea gratuita a aparatului, in sistemul SMURD.

Nicusor Constantinescu refuza oferta doctorului Arafat, printr-un document pe care l-am consultat, fara insa a ne fi pus la dispozitie nici de Ministerul Sanatatii, nici de Consiliul Judetean Constanta, in ciuda repetatelor cereri formulate in acest sens. Nici macar o discutie fata in fata cu actuala conducere a Consiliului Judetean Constanta nu a fost de folos in acest demers. In documentul consultat de Centrul de Investigatii Media, Constantinescu isi motiva refuzul prin rigorile impuse de finantarea europeana a proiectului.

Dupa ce a respins oferta lui Arafat, Consiliul Judetean Constanta a ales sa dea contractul de operare a elicopterului, in valoare de 793.000 de euro, firmei Regional Air Services din Tuzla, o firma care a mai avut de-a lungul timpului si alte contracte importante cu autoritatile din Constanta. Atribuirea contractului s-a facut prin negociere accelerata, oferta Regional Air Services fiind singura primita, asa cum relata Hotnews.

Firma Regional Air Services este controlata de omul de afaceri Dorin Ivașcu, de numele căruia se leagă și un controversat proiect de HG prin care aerodromul Tuzla ar putea deveni aeroport internațional și punct de frontieră. Compania a beneficiat, de-a lungul ultimilor ani, de importante contracte cu statul, cel mai recent fiind un contract de “asigurare a activității de căutare și salvare a vieții omenești pe mare și intervenții în caz de poluare”, despre care Realitatea TV a relatat ca i-a fost incredintat direct.

Parca pentru a incerca sa ascunda adevaratii beneficiari ai serviciile elicopterului, autoritatile din Constanta au ajuns sa inventeze institutii si relatii contractuale inexistente. Ziua de Constanta publica, in 3 februarie 2014, un material in care Cristian Darie, adjunct al lui Constantinescu, declara ca elicopterul este la dispozitia ISU. Afirmatia sa era contrazisa clar de adjunctul sefului ISU Constanta, Vladut Ion, care spunea ca elicopterul “nu este in subordinea ISU”.

Dupa un an si cateva luni, elicopterul ajunge, in sfarsit, la MAI

Dupa mai multe luni in care Centrul de Investigatii Media a transmis solicitari scrise catre Consiliul Judetean Constanta, in luna iulie a acestui an, dupa debarcarea lui Constantinescu, forul decide transferarea elicopterului catre Inspectoratul general de Aviatie al MAI, pentru a fi preluat in reteaua SMURD. Decizia a fost luata in 31 iulie 2014, la mai bine de un an si doua luni de la data la care elicopterul a fost receptionat de Consiliul Judetean Constanta.

La momentul la care elicopterul a fost predat catre IGAv, in 6 noiembrie 2014, acesta avea 153 de ore de zbor si facuse 588 de aterizari – deci 588 de zboruri. Informatia reiese din protocolul de predare-primit semnat de reprezentantii Consiliului Judetean Constanta cu cei ai IGAv, obtinut de Centrul de Investigatii Media de la Ministerul Afacerilor Interne, in baza Legii privind liberul acces la informatiile de interes public.

Cine, unde si de ce a zburat cu elicopterul luat din bani publici?

Reprezentantii MAI ne-au raspuns ca nu pot spune unde si pentru cine a zburat elicopterul cat timp s-a aflat in operarea Romanian Air Services.

Operatorul aerian privat a refuzat orice conversatie pe aceasta tema, nefiindu-i opozabila Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public.

Am intrebat Consiliul Judetean Constanta, in calitate de proprietar al aparatului, cine si unde a zburat cu acest elicopter si cate urgente medicale au fost rezolvate cu ajutorul lui.

Intr-un raspuns oficial din partea institutiei, Consiliul Judetean Constanta afirma ca elicopterul a facut zboruri de supraveghere, exercitii si “zboruri tehnice”.

Dintr-o discutie purtata la inceputul lunii septembrie cu Danut Ragalie, reprezentant al Consiliului Judetean Constanta, am aflat ca elicopterul cumparat de institutie nu a facut nici macar un singur zbor medical.

“In beneficiul CJC, elicopterul a participat la doua exercitii si a facut un zbor de supraveghere”, a declarat Ragalie la inceputul lunii septembrie.

Zborul de supraveghere la care  reprezentantul CJC se refera este cel facut de loctiitorul lui Constantinescu, Cristian Darie, in ianuarie 2014, cand judetul Constanta era afectat de caderi abundente de zapada. Imaginile de la zborul lui Cristian Darie au fost date publicitatii de Agentia MEDIAFAX.

Din imaginile date publicitatii se poate trage concluzia ca zborul lui Darie a avut, de fapt, un alt scop decat acela de a vedea care este starea drumurilor si a localitatilor din judet, teribil afectate de ninsorile masive: Darie a laudat in repetate randuri eficienta unor perdele naturale de protectie, investitie pentru care Nicusor Constantinescu fusese trimis in judecata de DNA cu doar cateva saptamani inainte.

Obiectivele proiectului

Conform unor documente obtinute de Centrul de Investigatii Media, indicatorii de performanta propusi initial in cadrul proiectului au fost modificati, cu acodul Autoritatii de Management al proiectelor finantate din fonduri europene de pe langa Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului (proiectul a fost depus la acest minister inca de pe vremea cand era condus de Elena Udrea).

In conditiile in care elicopterul nu a facut nici macar un singur zbor medical, este greu de crezut ca, desi revizuiti, indicatorii proiectului mai pot fi atinsi pana la termenul-tinta pe care Consiliul Judetean Constanta l-a propus.

Gasiti mai jos indicatorii in varianta initiala a proiectului.

Iata cum arata indicatorii dupa ce acestia au fost modificati.

Cea mai importanta reducere poate fi gasita la capitolul referitor la procentajul victimelor accidentelor rutiere transportate la Spitalul Judetean Constanta. Astfel, dintr-un total initial de 580 de persoane in aceasta situatie, 516 persoane erau duse la spital si salvate. Proiectul initial isi propunea ca toti cei aflati in aceasta situatie sa fie adusi la spital, insa, dupa modificare, procentajul ar urma sa creasca de la 88 la doar 90 la suta.

Datele disponibile online nu ne-au permis nici macar o estimare orientativa a numarului celor care ar fi putut beneficia de serviciile elicopterului CJ Constanta in perioada in care aparatul nu a facut nici macar un zbor medical.

L-am contactat pe Vlad Mixich, jurnalist Hotnews si expert in politici de sanatate, pentru a-l intreba care ar fi efectul deciziei de a nu folosi elicopterul medicalizat al CJC pentru misiuni medicale timp de mai bine de un an.

“Un astfel de elicopter face in medie 2-3 interventii pe zi: fie de urgenta, fie transfer medical rapid. Oricum, in conditiile in care in Romania exista deja 9 elicoptere de urgenta, cate unul pentru fiecare din cele 8 regiuni de dezvoltare plus unul de rezerva care se roteste in toata tara, imi e greu sa inteleg de ce Consiliul Judetean Constanta a considerat necesara achizitionarea si mai apoi pastrarea unui alt elicopter. E ca si cand judetul Constanta nu ar fi parte din Romania, ci un regat mai mic care-si permite luxul de a cumpara elicoptere dupa dorinta”, a declarat Mixich.

Centrul de Investigatii Media va pune la dispozitia Departamentului de Lupta Anti-Frauda (DLAF, filiala Oficiului european de Lupta Anti-Frauda in Romania) toate documentele obtinute in cadrul acestei investigatii jurnalistice. De asemenea, vom transmite toate documentele si celorlalte autoritati care ar putea deschide o investigatie judiciara in acest caz.

(Material realizat in proiectul “Banii publici in Romania: licitatii trucate, management defectuos, furt“, derulat de Centrul de Investigatii Media in parteneriat cu Freedom House Romania si Expert Forum Romania in cadrul unui grant al Departamentul de stat al SUA, prin Ambasada SUA la BucurestiContinutul cade in responsabilitatea  Centrului de Investigatii Media si nu reflectă în mod necesar opiniile Departamentului de Stat al SUA sau ale Guvernului American. Acest material nu angajeaza in niciun fel partenerii sau finantatorii acestui grant.)

Distribuie!

  • Facebook
  • Twitter
  • Google Plus
  • Pinterest
  • LinkedIn
  • Email
  • RSS

Comments

  1. Marina Albu says:

    Buna ziua,

    Familia mea locuieste pe strada Calarasi, langa locul unde aterizeaza elicopterul. De un an de zile ei sunt bulversati de zgomotul acestui aparat de zbor, care deseori trece la o distanta de mai putin de 10 metri deasupra casei noastre, uneori si la aproximaiv 5 metri si deseori si de 6 ori pe zi, de un an de zile. De cate ori am mers cu fetita mea, care in curand implineste doi ani, ea tipa si se speria si plangea din cauza galagiei infernale care ajungea la noi, iar parintii, pensionari, au fost obositi si enervati si deranjati din domn si treburi, uneori capatand chiar dureri de cap. Cred ca zbura ilegal de jos si stiu ca elicopterele pot decola si ateriza pe loc, nu au nevoie sa schimbe altitudinea.
    Daca mai sunt oameni care au suferit din cauza aceasta, haideti sa facem o plangere, trebuie sa plateasca daune morale.

    Marina Albu

    • Fabian Ion says:

      Uite ca ai scapat de elicopter caci tocmai ce s-a prabusit.
      Poate tu l-ai lucrat , te-ai dus noaptea si i-ai sucit palele.

    • no ca nu mai e nevoie

    • Pot tehnic decola si ateriza pe loc, dar e periculos sa o faca, asa ca e interzis prin regulamentele de zbor. Riscul e sa cada ca piatra daca se strica motorul subit in timpul deplasarii pe verticala. Metoda care se foloseste, cu deplasare pe orizontala, permite o manevra specifica numita autorotatie, echivalenta cu planarea avioanelor carora li s-a stricat motorul.

  2. de unde sa stie porkul, a luat un știft la preț mare că trebuia sa aiba si el un castig. Tipic. Si mai comenteaza ca este vanatoare politica si e nevinovat.

  3. vladica opinca says:

    Într-o dupămasă pe la jumătatea lui august 2014, din curtea unei vile construite chiar pe țărm, la Vama Veche, vreme de mai bine de o oră, un eclicopter mititel, portocaliu, strălucitor, a decolat de cel puțin cinci ori și a fost plimbat de colo colo, în parte la joasă altitudine deasupra mării și de-asupra plăjii pline, apoi spre vest. A executat întoarceri și schimbări de altitudine din viteză și accelerări ca într-un zbor de încercare sau de joacă. În mod evident fără nici un rost. Ăsta o fi fost?

Trackbacks

  1. […] a cumparat un elicopter medicalizat in cadrul unui proiect finantat din bani europeni, relateaza Centrul de Investigatii Media. Desi i s-a cerut oficial sa-l introduca in sistemul SMURD, in beneficiul constantenilor si […]

  2. […] a cumparat un elicopter medicalizat in cadrul unui proiect finantat din bani europeni, relateaza Centrul de Investigatii Media. Desi i s-a cerut oficial sa-l introduca in sistemul SMURD, in beneficiul constantenilor si […]

  3. […] În primăvara anului trecut, Consiliul Județean Constanța, condus atunci de Nicușor Constantinescu, a cheltuit peste 4 milioane de euro din bani europeni pe un elicopter medical care a facut aproape 600 de zboruri, dar nici măcar o intervenție de urgență, dezvăluie Centrul de Investigații Media. […]

  4. […] Centrul de Investigatii Media explica faptul ca, in primavara anului trecut, Consiliul Judetean Constanta a cumparat un elicopter medicalizat in cadrul unui proiect finantat din bani europeni. ”Desi i s-a cerut oficial sa-l introduca in sistemul SMURD, in beneficiul constantenilor si respectand toate cerintele proiectului european, presedintele de atunci al Consiliului Judetean Constanta, Nicusor Constantinescu, in prezent arestat, a respins oferta ca aparatul sa fie modernizat si operat gratuit de Inspectoratul General de Aviatie al MAI in cadrul flotei SMURD. (…) Dupa debarcarea lui Nicusor Constantinescu de la sefia institutiei, Consiliul Judetean Constanta a decis sa predea aparatul catre Inspectoratul General de Aviatie al MAI, pentru a fi introdus in reteaua SMURD si operat gratuit de pilotii Ministerului de Interne”, sustine Centrul de Investigatii Media. […]

  5. […] specifice dotarii IFR care permite zborul in conditii de noapte sau vizibilitate redusa (conform documentelor publicate initial de jurnalistul Ovidiu Vanghele si confirmate dintr-o sursa independenta de HotNews). […]

  6. […] specifice dotarii IFR care permite zborul in conditii de noapte sau vizibilitate redusa (conform documentelor publicate initial de jurnalistul Ovidiu Vanghele si confirmate dintr-o sursa independenta de […]

  7. […] are absolut nici un sens sa scriu toata povestea, o gasiti aici in amanunt . Si elicopterul are un story interesant Dupa care a inceput circul oficial : – Raed Arafat a stat live la toate televizunile in timp […]

  8. […] specifice dotarii IFR care permite zborul in conditii de noapte sau vizibilitate redusa (conform documentelor publicate initial de jurnalistul Ovidiu Vanghele si confirmate dintr-o sursa independenta de […]

  9. […] concluzii, poate un proces. Ştim doar că patru oameni şi-au pierdut viaţa într-un elicopter care are o istorie documentată minuţios de Ovidiu Vanghele cu doar trei săptămâni înainte de […]

  10. […] specifice dotarii IFR care permite zborul in conditii de noapte sau vizibilitate redusa (conform documentelor publicate initial de jurnalistul Ovidiu Vanghele si confirmate dintr-o sursa independenta de […]

  11. […] Consiliul Judetean Constanta a irosit cinci milioane de euro pentru cumpararea si operarea unui elic… […]

  12. […] Povestea elicopterului nou-nout prabusit in lacul Siutghiol incepe in 2012 cand Consiliul Judetean Constanta sub semnatura presedintelui sau bolnav, Nicusor Constantinescu, decide sa-l cumpere in cadrul unui proiect european cu 4,2 milioane de euro. Melanjul toxic dintre mediul politic si cel de afaceri il aduce in “afacere” si pe controversatul Dorin Ivascu, acest Voiculescu Dan al aviatiei civile romanesti, care primeste in 2013 de la Nicusor Constantinescu un contract de operare si intretinere a elicopterului de 800.000 de Euro. Povestea a fost mai apasat documentata de jurnalistul Ovidiu Vanghele (http://www.investigatiimedia.ro/consiliul-judetean-constanta-a-irosit-cinci-milioane-de-euro-pentru-…). […]

  13. […] e nici o lună de când Centrul de Investigaţii Media dezvăluia corespondenţa prin care Arafat îi cerea lui Constantines… pentru dotarea şi operarea gratuită în sistemul SMURD, iar Constantinescu refuza, căci […]

  14. […] Deși i s-a cerut oficial să-l introducă în sistemul SMURD, în beneficiul constănțenilor și respectând toate cerințele proiectului european, președintele de atunci al Consiliului Județean Constanța, Nicușor Constantinescu, în prezent arestat, a respins oferta ca aparatul să fie modernizat și operat gratuit de Inspectoratul General de Aviație al MAI în cadrul flotei SMURD, preferând să acorde un contract de 800.000 de euro pentru servicii de operare către compania privată constănțeana Romanian Air Services, cu baza la Tuzla, potrivit Investigații Media. […]

  15. […] Siutghiol de langa Constanta, despre care Centrul de Investigatii Media tocmai publicase o ampla ancheta, decolase de la Aeroportul “Mihail Kogalniceanu” (acronim de specialitate LRCK), unde […]

Speak Your Mind

*